Feedback

 

... din partea pacienţilor îngrijiţi la domiciliu:
                                                                                       

"Când am plecat din spital, nu mă gândeam decât la cum o să mă descurc; nu puteam să mă deplasez nici cu cadrul de mers... Doctorul îmi recomandase repaus total la pat 20 de zile,... eram disperat. Nu a trecut mult şi situaţia s-a schimbat: aţi apărut voi.
Nu am decât cuvinte de mulţumire. Mihaela este o fată extraordinară şi doresc să-i mulţumesc din tot sufletul".

Nicolae Barbu, 81 de ani

“Dacă fetele nu ar veni… nu ştiu ce m-aş face. Mă simt atât de bine acum când ştiu că nu mai sunt singură; mai sunt şi oameni care se ocupă şi de noi, persoanele în vârstă, singure şi bolnave, care, pe lângă suflet bun, au şi pregătiri de specialitate, toate acestea ne ajută pe noi să depăşim momentele grele ale vieţii, momente în care simţi că nu mai ai nici o ieşire.
Vreau să vă mulţumesc din suflet pentru tot ce faceţi, nu numai pentru mine, ci şi pentru ceilalţi beneficiari ai serviciilor dumneavoastră".

Maria Săvulescu, 73 de ani

 

... din partea tinerilor dependenţi de droguri:

„În cartierul meu se droghează mai toţi băieţii. Unii o fac numai odată, de curiozitate… dar suntem destui care luam heroină şi ajungem în scurt timp dependenţi. Am zis de multe ori „de mâine mă las”. Nu mi-am închipuit că este atât de greu să renunţi la ceva de care eşti conştient că-ţi face rău. La un moment dat mi-am pierdut slujba. Mai târziu, prietenii şi, în cele din urmă, familia. Toate acestea s-au întâmplat în timp, fără să realizez că încet - încet am rămas singur. Cu greu mi-am dat seama şi am recunoscut faptul că am nevoie de ajutor. Ultima oară când eram internat la detox m-am întâlnit cu echipa fundaţiei, care mi-a prezentat calea de a redeveni cel care eram înainte de prima doză…”

G.P., 21 ani

 

“După 4 încercări de a renunţa la consumul de heroină, nu mai aveam nici o speranţă că voi reuşi să mă schimb. Reuşisem să-mi dezamăgesc familia, să-i aduc în pragul disperării.... nu mai avea nimeni încredere în mine, nici macar eu. După primele întâlniri cu psihologul şi asistentul social de la Fundaţie, am rămas foarte uimit când mama mi-a dat de înţeles că îmi acordă încă o şansă. Am înţeles ce important este să fii sprijinit de cineva când încerci să te laşi de drog. Încet, încet învăţ să am din nou încredere în mine.”

S.B., 19 ani