Despre 2%
Prin intermediul prevederii 2% din Codul Fiscal, contribuabilii din România au posibilitatea să direcţioneze 2% din impozitul pe venit către o entitate nonprofit înfiinţată conform ordonanţei 26/2000 cu privire la asociatii şi fundaţii.
Acest mecanism are o serie de avantaje pentru toate părţile implicate: cetăţeni, organizaţii şi stat:
-
este un mecanism democratic ce contribuie la transparenţa politicii fiscale şi bugetare
-
asistă organizaţiile neguvernamentale în eforturile lor de a soluţiona diferite probleme sociale
-
le permite cetăţenilor să contribuie la eforturile de a rezolva diferite probleme sociale fără a genera însă un cost suplimentar
-
degrevează bugetul de stat având în vedere că serviciile oferite de organizaţiile neguvernamentale sunt în general de calitate şi eficiente din punct de vedere al costurilor deoarece organizaţiile neguvernamentale mobilizează resurse financiare din surse diferite şi multe implică munca de voluntariat
-
creează o legatura între stat, cetăţeni şi organizaţii, contribuind astfel la dezvoltarea societăţii civile şi a capitalului social
Se creează un mecanism prin care un cetăţean poate decide modul în care sunt cheltuiţi 2% din impozitul datorat pe venit, direcţionând această sumă către o organizaţie neguvernamentală. A apărut astfel o formă de parteneriat între cetăţean, autorităţi fiscale şi sectorul ONG, cetăţeanul spunând statului modul în care vrea să fie cheltuită o parte din impozitul său.
Tu şi 2%
Dacă vă hotărâţi că doriţi să sprijiniţi Fundaţia de Îngrijiri Comunitare cu 2% din venit este necesar să completaţi o Declaraţie pentru contribuabili (cu venituri din salarii sau cu venituri din alte surse), care trebuie trimisă prin poşta normală sau depusă personal la administraţia financiară din localitatea dumneavoastră.
-
Declaraţia pentru contribuabili cu venituri din salarii poate fi accesată aici.
-
Declaraţia pentru contribuabili care mai au venituri şi din alte surse pe lângă salarii poate fi accesată aici.
În completarea declaraţiilor, veţi avea nevoie de următoarele informaţii ale Fundaţiei:
Codul de Identificare Fiscală: 8139927
Contul bancar în format IBAN: RO07RNCB0074029215210002
Atenţie!
-
Contul bancar în format IBAN are 24 de cifre.
-
Nu vă faceţi probleme dacă nu cunoaşteţi suma corespunzătoare a 2% din impozit. Va fi calculată de către organele fiscale. Puteţi lăsa căsuţa necompletată.
-
Termenul limită este 15 mai 2008 pentru 2% din impozitul care va fi calculat pentru anul 2009!